Salata de Boeuf (Editia de Craciun)

Bună dragilor, ne vedem și azi cu o rețetă care nu poate lipsi de pe masa de Crăciun: Salata de Boeuf! Dacă nu ați mai făcut niciodată nu este nicio problemă, există un început în toate! Dacă ați mai făcut salată de Boeuf, vă invit să încercați această rețetă care are amprenta familiei Munteanu. Aveți aici rețeta filmată, iar mai jos vă dau toate detaliile. Pentru două platouri mari si unul mic. Vom avea nevoie de:  8 cartofi medii 3 morcovi mari un păstârnac mare jumătate de kg de piept de pui 5 castraveți murați sare după gust Pentru maioneza: 300 ml de ulei 3 ouă (vom folosi doar gălbenușurile) Pentru ornat vom folosi Gogoșari roșii murați în oțet *În salata de Boeuf clasică se pune și mazăre, dar noi nu am pus niciodată. Dacă vă place mazărea o puteți folosi. În primul rând vom pune la fiert toate legumele și carnea. Punem două ouă la fiert (pentru maioneză). Le fierbem să fie tari! Cât timp vor fierbe legumele vom tăia castraveții murați cubulețe. După ce au fiert ouăle scoatem gălbenușurile, pe punem într-un bol. Adăugăm gălbenușul crud. (in total 3 gălbenușuri, 2 fierte și unul crud). Pisați gălbenușurile fierte și amestecați-le cu cel crud.  Punem puțin ulei peste și începem să amestecăm cu mixerul. Amestecați într-o singură direcție, altfel se taie maioneza! Opțional se poate adăuga și o lingură de muștar peste maioneză. Treptat turnăm uleiul și amestecăm. Când am terminat maioneza o dăm deoparte. Dacă s-au fiert legumele le scurgem de apă și le lăsăm să se răcească ca...

0
0

Conuri de Brad (cu ciocolata, caramel si unt de arahide)/ Editia de Craciun

Bună dragilor,   Mă bucur atât de tare că ne vedem la Ediția de Crăciun cu o nouă rețeta extrem de delicioasă. Azi vom face împreună niște conuri de Brad! Atât de frumoase încât nu îți vine să le mănânci, dar când le guști nu te poți opri până nu le devorezi. O combinație de arome care sigur te vor da pe spate! Aveți aici rețeta filmată, iar mai jos vă dau toate detaliile. Vom avea nevoie de: 150 g Ciocolată neagră 100 g Caramele 50 g Unt nesărat 50 g Unt de Arahide Fulgi de Cereale (Chocapic) Ornăm cu zahăr pudră   În primul rând voi pune la topit caramelele cu ciocolata. În acest timp voi amesteca untul cu untul de arahide, dar să nu uitați să amestecați din când în când în ciocolată. După ce s-au topit și amestecat ciocolata și caramelul, turnăm peste amestecul din bol. Încorporăm bine, apoi lăsăm compoziția să se răcească până când se întărește. După ce s-a întărit compoziția, o modelăm în formă de con/ brăduț, după care îi punem de jur împrejur fulgii de cereale. La final ornăm cu zahăr pudră și cam asta ar fi! Sunt extrem de delicioase! Dacă vă place această rețetă, vă invit să vă abonați la canalul meu de Youtube! Sărbători fericite! Cu drag, Cezara  ...

0
0

Trei idei cu Foietaj pentru masa de Craciun

Bună dragilor,   Mă bucur să ne revedem la Ediția de Crăciun. Azi vă propun 3 idei cu Foietaje extrem de simple de făcut și foarte ochioase pentru masa de Crăciun. Cu foietajele nu aveți cum să dați greș. Sigur vor fi delicioase, deci vă recomand din suflet să încercați să faceți aceste drăgălășenii. Aveți aici rețeta filmată, iar mai jos vă dau toate detaliile.   Pentru brăduțul cu spanac vom avea nevoie de: O foaie de foietaj 200 de grame de spanac 100 g cremă de brânză 100 g smântână 20 de grame de parmezan ras două linguri de pesto verde usturoi granulat   Tăiem aluatul în formă de Brăduț. Vom obține două forme care vor veni una peste cealaltă. Preparăm crema, amestecăm smântâna cu crema de brânză, usturoiul și spanacul. Apoi punem crema obținută peste prima foaie, apoi punem a doua foaie peste. Tăiem ramurile, le răsucim. Ungem brăduțul cu Pesto, apoi presărăm parmezanul și îl dăm la cuptor pentru 10-12 minute la 200 de grade. Pentru Brăduțul cu ciocolată avem nevoie de: O foaie de foietaj o ciocolată cu lapte un ou ( cu care vom unge foaia de foietaj) Sprinkles (bombonele) ca să împodobim brăduțul   Tăiem foaia de foietaj la rotund cu ajutorul unei farfurii, aranjăm ciocolata în formă de brăduț și apoi tăiem foietajul astfel încât să putem pune parte peste parte. După ce am împachetat, ungem brăduțul cu ou bătut și împodobim după gust. Îl lăsăm la cuptor tot pentru 10-12 minute la 200 de grade și apoi savurăm! Pentru Fulgul de nea vom avea nevoie de: Două...

0
0

Biscuitei de Craciun (Cea mai simpla reteta)/ Editia de Craciun

Bună dragilor, Mă bucur să ne revedem la o nouă rețetă din Ediția de Crăciun. Azi vă dezvălui Cea mai simpla rețetă de biscuiți. Sunt gata repede, iar tot procesul presupune multă creativitate si distracție. Sunt extrem de delicioși, se topesc in gură, dar sunt si crocanți, iar aroma de unt cu vanilie se îmbina perfect. Merg la fix cu o cana de lapte sau cu un ceai. Sunt perfecți pentru Moș Crăciun. Eu zic sa îi încercați și dacă vă plac, să vă abonați la canalul meu de Youtube.  Aveți aici rețeta filmată, iar mai jos vă dau toate detaliile.   Vom avea nevoie de: Pentru aluat: 200 g de unt 200 g de zahăr 800 g de făină 2 ouă 2 lingurițe de esență de vanilie Îi vom decora cu : Bombonele (Sprinkles) Ciocolată albă/neagră Royal Icing   Amestecăm cu mixerul untul cu zahărul până zahărul se topește în unt. (untul trebuie să nu fie prea rece, dacă îl scoateți cu 5 in înainte din frigider e în regulă). Adăugăm ouăle, câte unul pe rând. Apoi încorporăm făina puțin câte puțin. Apoi punem și esența de vanilie. Aluatul va fi sfărâmicios la început, dar va începe să se lege când este frământat la mână/ Îl mai frământăm puțin, iar apoi îl secționăm, îl întindem și îl lăsăm la rece pentru 20 de minute. Facem formele și dăm biscuiții la cuptor pentru 8 minute la 180 de Grade. După ce îi scoatem de la cuptor îi lăsăm să se răcească și îi decorăm după gust. Ne vedem la următoarea...

0
0

Saratele (gustul din copilarie)/ Editia de Craciun

  Bună dragilor, în perioada aceasta o să ne vedem din ce în ce mai des pentru că vreau să împărtășesc cu voi niște rețete de Crăciun și sper din tot sufletul să vă placă și să le încercați. Azi vom face împreună Sărățele, rețeta pe care mama mi-o făcea în copilărie și pe care o face și astăzi la fiecare Crăciun. Este o rețetă extrem de simplă și rapidă, nu lăsăm aluatul la dospit, deci terminăm toată treaba în maxim 30 de minute. Aveți aici rețeta filmată, iar mai jos vă dau toate detaliile.   Pentru 5 tăvi de sărățele vom avea nevoie de: 300 g de brânză sărată 150 g de unt 200 g de iaurt un ou făină cât cuprinde (cel puțin 500 de grame de făină) Ungem sărățele cu un ou bătut Ornăm cu Chimen/susan/mac   Tot ce avem de făcut este să punem ingredientele menționate anterior într-un bol și să le amestecăm, frământăm aluatul până se încorporează toate ingredientele. Apoi îl tăiem în bucăți ca să putem întinde foaie, facem bastonașele, le ungem cu ou, le ornăm după bunul plac. Le dăm la cuptor pentru 10-12 minute la 180 de grade. Apoi le savurăm! Atât de Simplu! Dacă v-a plăcut rețeta vă invit să vă abonați la canalul meu de Youtube.   Crăciun Fericit! Cu drag,   Cezara  ...

0
0