Fulg de nea cu brânză Camembert ( rețeta de Crăciun/ Ediția de Crăciun)

O rețetă extrem de delicioasă și simplă de făcut care nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun. Un fulg de nea din foi de foietaj ce în combinație cu brânza camembert, pesto și mozzarella cu siguranță îi va cuceri pe toți cei dragi. Vă las aici rețeta filmată, iar mai jos aveți toate detaliile.   Aveți nevoie: 2 foi de foietaj brânză camembert ( 250 g) un borcănel de pesto 200 g mozzarella 50 g parmezan un ou pentru uns   Tăiem foile de foietaj în formă rotundă. Punem brânzica în mijloc. Ungem aluatul cu pesto și punem deasupra mozzarella rasa. Adăugăm a -2 a foaie de foietaj. Tăiem razele fulgului și le răsucim. Ungem cu ou și pudrăm cu parmezan. Dăm la cuptorul preîncălzit pentru 25-30 de minute la 200 de grade, până obținem o crustă aurie. Poftă bună! Dacă vă place această rețetă vă invit să vă abonați la canalul meu de Youtube. Nu uitați să împărtășiți rețeta cu prietenii. Bineînțeles, urmăriți și celelalte rețete din Christmas Edition. Sărbători fericite! Cu drag, Cezara   ...

0
0

Brăduț din Cremă de brânză (Rețetă de Crăciun/Rețetă ușoară)

Bună dragilor, Vă garantez că o să adorați acest brăduț din cremă de brânză. Este atât de gustos și aspectuos. În plus se pregătește extrem de repede, eu zic că nu trebuie să lipsească de pe masa de sărbători! Vă las aici rețeta filmată, iar mai jos aveți toate detaliile.   Aveți nevoie de: 800 g cremă de brânză un ardei capia o ceapă verde 50 g roșii uscate o lingură de pudră de usturoi sare piper pătrunjel   Îl vom decora cu: 200 g măsline diverse culori 50 g roșii uscate rozmarin 2 linguri de ulei de măsline ( îl vom unge pentru strălucire) Îl savurăm cu : crackers (biscuiței sărați) pâine sărățele   Într-un bol punem crema de brânză. Tăiem legumele și le punem peste crema de brânză, adăugăm sare, piper și pudra de usturoi și amestecăm bine. Aranjăm crema în formă de brăduț, iar apoi începem să decorăm cu măsline, roșii uscate și rozmarin. La final îl ungem cu ulei de măsline ca să strălucească frumos. Îi punem în vârf o stea, dacă vreți o puteți face din cașcaval. Poftă bună! Dacă vă place această rețetă vă invit să vă abonați la canalul meu de Youtube. Nu uitați să împărtășiți rețeta cu prietenii. Bineînțeles, urmăriți și celelalte rețete din Christmas Edition. Sărbători fericite! Cu drag, Cezara   ...

0
0