5 rețete de scrub făcute în casă

 

Acum e o perioadă în care avem timp să ne îngrijim singure, acasă. Cel mai simplu este să o facem cu ingrediente naturale pe care le găsim în orice bucătărie.

Când eram mică mereu o vedeam pe mama că își pune măști pe față cu ce aveam prin bucătărie și nu înțelegeam de ce face asta, iată că acum am ajuns să o înțeleg. În primul rând e mai simplu să te folosești de ce ai la îndemână, în al doilea rând dacă îl faci tu știi sigur ce conține (pe piață există mult prea multe produse cu chimicale și nu știi în ce anume să mai ai încredere), în al treilea rând e din ingrediente naturale și nu te costă nimic (pentru că deja le aveai în casă). Eu zic că ai doar de câștigat.

O să vă spun câteva rețete de scrub-uri pentru față și cum trebuie să ne pregătim tenul atunci când vrem să ne exfoliem.

În primul rând tenul trebuie să fie curat. Adică nu trebuie să aibă make-up sau cremă pe el.

După ce curățăm bine, putem trece la pasul următor.

Tenul trebuie expus la aburi pentru a se deschide porii.  Astfel, poți face o baie fierbinte, poți aplica un prosop înmuiat în apă călduță pe față sau poți sta la aburi deasupra unui bol cu ceai de mușețel fierbinte. Dacă optezi pentru ultima variantă este bine să îți pui în cap un prosop pentru un efect mai puternic. După 10 minute în care ne-am pregătit tenul, suntem gata de Scrub.

Este bine să îți exfoliezi pielea cel puțin o dată pe săptămână, asta aducând foarte multe beneficii:

  • Curăță în profunzime
  • Oferă un aspect sănătos
  • Catifelează pielea
  • Oferă luminozitate tenului
  • Hidratează și hrănește tenul
  • Revitalizează tenul
  • Îmbunătățește circulația

Iată cele 5 rețete favorite de scrub pe care eu le utilizez.

 

  1. Cafea și Miere

Iubesc mirosul de cafea. Nu beau cafea, pentru că încă nu i-am găsit loc în ritualurile mele zilnice, dar ador mirosul. Sunt convinsă că la un anumit moment din viața mea voi începe să beau cafea. Deci scrub-ul cu cafea este pe locul întâi în topul meu.

Vei avea nevoie de:

  • 2 lingurițe de cafea (sau zaț de cafea)
  • 2 lingurițe de miere

Amesteci ingredientele și apoi le aplici ușor pe față și masezi. Aștepți 10 minute și apoi clătești cu apă din abundență.

 

  1. Cafea, Miere și Iaurt.

Vei avea nevoie de:

  • 2 lingurițe de cafea
  • 3 lingurițe de iaurt
  • 1 linguriță de miere
  • 1 linguriță de cacao

 

Amesteci într-un bol toate ingredientele. Le aplici pe față și masezi ușor. După 10 minute poți îndepărta masca.

Acest exfoliant nu doar că o să îți facă fața mai fină și o să îndepărteze pielea moartă, dar și hidratează și calmează pielea.

 

  1. Mălai și Albuș

Acesta este recomandat dacă ai un ten cu tendința de îngrășare. Eu îl folosesc doar pentru anumite zone ale feței (nas și frunte), o dată sau de două ori pe lună.

Vei avea nevoie de:

  • Un albuș de ou
  • Făină de porumb

Amesteci ingredientele într-un bol și apoi aplici ușor în zonele care au nevoie. Mălaiul absoarbe grăsimea de pe față, iar albușul hrănește tenul și îi oferă luminozitate.

 

  1. Miere și scorțișoară

Vei avea nevoie de:

  • 2 lingurițe de miere
  • 2 lingurițe de scorțișoară

Amesteci ingredientele, masezi și după 10 minute clătești.

Acesta este recomandat dacă vrei să îndepărtezi punctele negre.

 

  1. Zahăr brun și ulei de cocos

Vei avea nevoie de:

  • 2 lingurițe de zahăr brun
  • 2 lingurițe de ulei de cocos

Amesteci ingredientele într-un bol, apoi aplici pe ten. După 10 minute clătești cu apă din abundență.

 

Este foarte important să aplici o cremă hidratantă după acest proces.

Sper că ți-a fost de folos acest articol. Nu uita să lași un feedback.

Zâmbete și îmbrățișări!

 

 

 

 

 

 

No Comments

Post a Comment