Quiche cu Spanac și Ciuperci

Iubesc această rețetă! Varianta ușoară pentru un Mic Dejun sau un Bruch extrem de delicios!

Dacă ai prieteni in vizită crede-mă că e rețeta perfectă să îți răsfeți prietenii.

Hai să facem împreună Quiche cu Spanac și Ciuperci!

 

Pentru Aluat vom avea nevoie de:

  • 200 g făină
  • 90 g unt rece
  • 2-3 linguri de apă rece
  • 1 linguriță de sare
  • un gălbenuș de ou

Umplutură:

  • o ceapă verde
  • 250 g ciupercuțe
  • 200 g spanac
  • 3 ouă
  • 2 linguri iaurt grecesc
  • 250 g brânză (de care doriți voi)

 

Mai întâi facem aluatul. Amestecăm făina cu sarea. Punem untul rece și gălbenușul de ou. Vom obține un aluat sfărâmicios. Adăugăm 2-3 linguri de apă rece. După ce am obținut aluatul îl dăm la rece pentru 30 de minute. Apoi îl întindem și îl punem în tavă. Îl dăm la cuptor pentru 15 minute la 180 de grade ( încălziți cuptorul înainte). Puteți pune boabe de fasole pe el ca să vă asigurați că nu va crește.

Între timp călim într-o tigaie ceapa cu ciupercuțele și spanacul. Batem ouăle cu iaurtul.

Asezonați cu sare și piper după gust.

Eu nu am mai pus sare pentru că am folosit o brânză sărată.

După ce scoatem aluatul de la cuptor, adăugăm ciupercuțele și spanacul, branza și ouăle. Amestecăm ușor direct în tavă și gata!

Dăm la cuptor pentru 25-30 de minute la 180 de grade.

Poftă bunp!

Dacă vă place și această rețetă vă invit să vă abonați la canalul meu de Youtube!

Împărtășiți rețeta cu persoana cu care v-ar plăcea să o savurați!

 

Cu drag,

Cezara

 

No Comments

Post a Comment