Clătite Pădurea Neagră/ Clătite cu Cacao, umplute cu mascarpone

Bună dragilor,

Mai e puțin din această lună a îndrăgostiților și eu vă sugerez să facem împreună ceva dulce. Un desert extrem de simplu de făcut, dar puțin pretențios, perfect pentru a-i impresiona pe cei dragi.

Azi vom face: Clătite Pădurea Neagră/ Clătite cu Cacao, umplute cu  cremă de mascarpone.

Aveți aici rețeta filmată, iar mai jos vă dau toate detaliile.

Vom obține 14-15 clătite

Pentru compoziție vom avea nevoie de:

  • 2 ouă
  • 400 g de făină
  • 3 linguri de cacao
  • un zahăr vanilinat
  • 300 ml de lapte
  • apă minerală

 

Pentru cremă:

  • 250 g de marcapone
  • 200 ml  frișcă lichidă
  • un strop de esență de vanilie
  • 100g de zahăr pudră

Batem cu un tel cele două ouă într-un bol. Apoi adăugăm laptele, făina în ploaie, zahărul vanilinat și cacao. După ce am amestecat bine, ne asigurăm că nu avem cocoloașe.  Compoziție e gata! Atât de ușor! Punem la încins tigaia și cu polonicul luăm puțină cantitate și o punem la copt (eu nu am folosit ulei).

Între timp pregătim crema. Batem cu mixerul crema de mascarpone cu frișca, zahărul și esența de vanilie. Punem crema la rece până sunt gata toate clătitele.

După ce am terminat clătitele, le umplem cu cremă, decorăm după gust și savurăm!

Dacă vă place această rețetă, vă invit să vă abonați la canalul meu de Youtube!

Poftă bună!

Cu drag,

Cezara

No Comments

Post a Comment