La pas prin Roma

Când ma gândesc la Roma sufletul mi se umple pur şi simplu de bucurie. Iubesc Italia. Paste, pizza, îngheţată, fructe de mare, bruschete, spaghetti, salate. Sună minunat! Sunt o gurmandă, pe lângă călătorii, iubesc să mănânc. Iar bucătăria Italiană este exact pe gustul meu. De aceea, plănuiesc din când în când  o călătorie în această ţară. Roma este un oraş plin de istorie, în care te plimbi pe străzi şi îţi imaginezi ce făceau strămoşii noştrii, şi pe lângă că îţi imaginezi, ai ocazia să şi vezi foarte multe din ce au făcut. Roma este ca un muzeu în aer liber. Un spaţiu neatins de tehnologia care ne înconjoară, unde simţi că poţi evada, unde nu mai eşti înconjurat de clădiri înalte şi plictisitoare. În Roma poţi merge în orice perioadă a anului, iarna nu este foarte frig şi este mai puţin aglomerat,iar vara este plin întradevăr turişti curioşi,este  cald, dar găseşti foarte multe locuri unde te poţi relaxa sau răcori. Eu prefere să merg vara pentru că iubesc căldura. În acest oraş minunat dacă mergi la pas, peste tot vezi ceva ce te încântă, totuşi o să încerc să pun într-o ordine ce am văzut şi ne-a rămas în suflet. Colosseum. Una dintre cele şapte minuni ale lumii. Trebuie văzut. Era una dintre cele mai mari construcţii pe vremea sa, iar astăzi este cel mai mare amfiteatru antic care poate fi vizitat în Italia. Acesta datează din anii 80 d.Hr. Această construiţie impunătoare a fost folosită pe vremuri pentru luptele cu gladiatori, execuţii şi...

0
2

Walking through Milan

I love Italy and Milan is the perfect destination for a citybreak. If you want to go for a trip until Christmas or you are looking for Christmas presents this the right place where you can combine shooping and the pleasure to discover new places. Milan is a place where I had the pleasure to go in many periods of the year and each time I was very surprised and impressed by the surroundings. If in my last article about Paris I wrote that you need more than a month to see and do everything you have to there, this time I have a good news, three days in Milan is enough to see the most important attractions. I will write a lot about Italy because is one of my favorite destinations in Europe. I love their food, their ice cream, the breakfast full of nutella and sweet little things, I love the fact and anywhere you’ll go there is something fascinating to see. Italy is like and open space museum. Returning to Milan: First on the list is Il Duomo. You can’t miss this cathedral. It left me breathless on the first look. This is a building with an impressive architecture both inside and outside. I recommend to climb on its rooftop because from there you can admire better the architecture and you cand have a look from the height of Piazza Del Duomo. 2.Around Il duomo there are a lot on strets where you can walk...

0
2