Focaccia fără frământare (cea mai simplă rețetă) pâine caldă la tine acasă

Proaspăt întoarsă din Italia nu se putea să nu vin la voi cu o rețetă cu specific. Azi facem împreună cea mai ușoară rețetă de Focaccia. Aveți aici rețeta filmată, iar mai jos vă dau toate detaliile.   Aveți nevoie de: 4 căni de făină 7 g de drojdie uscată ulei de măsline sare după gust 2 căni de apă călduță Acestea sunt ingredientele pentru blat Peste acesta putem adăuga ce toppinguri dorim: eu am folosit măsline, ardei capia, pătrunjel, oregano.   Amestecăm făina cu sarea și drojdia. Adăugăm apa călduță și amestecăm bine. Când obținem aluatul adăugăm 2 linguri de ulei de măsline și le încorporăm. Acoperim cu un prosop și lăsăm la loc călduț și lăsăm să crească pentru o oră cel puțin (ar trebui să îți dubleze volumul). Ungem o tavă cu ulei. Îl punem în tavă, îl ungem cu ulei și mai așteptăm 30 de minute. Între timp putem pregăti toppingurile. Când e gata de dat la cuptor o ornăm după bunul plac. O dăm la cuptor pentru 35-40 de minute la 200 de grade. (cuptorul preincălzit) Poftă bună! Dacă vă place rețeta, vă invit să vă abonați la canalul meu de Youtube! Împărtășiți rețeta cu persoana cu care v-ar plăcea să o savurați. Ne vedem data viitoare!  ...

0
1

Papanași Moldovenești

Bună dragilor! Mă bucur să ne revedem la o nouă Rețetă de Miercuri! Săptămâna aceasta împărtășesc cu voi o rețetă care mie îmi este foarte dragă: Papanași Moldovenești! Rețeta pe care mi-o făcea bunica, rețeta pe care mi-o face mama și care mereu îmi aduce aminte de gustul copilăriei! Papanașii sunt atât de simplu de făcut și extrem de delicioși! Aveți aici rețeta filmată, iar mai jos vă dau toate detaliile!   Vom avea nevoie de: 250 g brânză de vaci 5 linguri de griș un ou 3 linguri de zahăr un pliculeț de zahăr vanilinat 3 linguri de făină Pentru servire: Smântână/ Iaurt Grecesc și dulceață   Într-un bol amestecăm ingredientele menționate anterior. După ce am obținut compoziția punem puțin ulei în tigaie, formăm papanașii și îi punem la prăjit. Aranjăm în farfurie, decorăm și savurăm! Dacă vă place rețeta vă invit să vă abonați la canalul meu de Youtube! Poftă bună! Cu drag, Cezara ...

0
1

Clătite Aperitiv cu Camembert la Cuptor (Crepe Sărate)

Ce mult mă bucur să ne revedem la Rețeta de Miercuri! Săptămâna aceasta facem o rețetă care să și mulțumească pe toți mofturoșii, pofticioșii și mâncăcioșii. Cine nu iubește clătitele? Sărate sau dulci, eu le ador oricum! Noi vom face Crepe sărate umplute cu de toate, pentru toți, iar în mijloc vom avea o brânzică camembert în care să înmuiem toate minunățiile. Aveți aci rețeta filmată, iar mai jos vă dau toate detaliile.   Pentru 15 clătite vom avea nevoie de: 2 ouă 500 ml de lapte 400 g de făină 250 ml de apă minerală un praf de sare   Pentru umplutură vom folosi: sos de roșii cașcaval mozzarella ciuperci porumb spanac șuncă mușchi piept de pui Tot ce vă place! Vom avea nevoie și de o brânzică Camembert. Amestecăm toate ingredientele pentru clătite într-un bol. Apoi cu un polonic luăm compoziție și punem în tigaie. După ce am terminat de făcut clătitele băgăm brânzica camembert la cuptor în tava în care vom pune și clătitele. O plasăm pe mijloc și o lăsăm la cuptor până umplem clătitele. Punem în clătite tot ce ne dorim. Scoatem tava cu brânza de la cuptor. Aranjăm clătitele în jurul brânzicii și punem mozzarella rasă între și pe clătite. Mai lăsăm la cuptor pentru 10-15 minute până se topește cașcavalul. Dacă vă place rețeta vă invit să vă abonați la canalul meu de Youtube! Poftă bună! Cu drag, Cezara ...

0
1

Bilute de Ricotta servita in sos de rosii alături de Paine cu usturoi la cuptor

Hello! Iată încă o rețetă minunată ne aduce împreună! Știu că titlul de lung, durează mai mult să-l citești decât să faci rețeta. Am pregătit pentru voi ceva extrem de delicios! Am descoperit aceste biluțe (pârjoluțe) de Ricotta și am zis că neapărat trebuie să le împărtășesc cu voi. Aveți aici rețeta filmată, iar mai jos vă dau toate detaliile.   Vom avea nevoie de: 250 g de Ricotta 30 g de parmezan 60 g de pesmet un praf de sare un praf de piper câteva frunze de busuioc proaspăt un ou o lingură de ulei de măsline 5 căței de usturoi 300 ml sos de roșii o baghetă 30 g de unt pudră de usturoi 3 căței de usturoi   Într-un bol amestecăm : Ricotta, parmezanul, oul, pesmetul, sarea, piperul și frunzele de busuioc tocate. Formăm biluțele și le punem deoparte. Într-o tigaie punem uleiul de măsline și aruncăm cățeii de usturoi. Punem și sosul de roșii peste și apoi adăugăm biluțele. Le lăsăm să se facă 5 minute pe o parte și 5 minute pe cealaltă parte. Biluțele absorb din sosul de roșii, putem să mai suplimentăm pe parcurs dacă dorim. Între timp tăiem bagheta. Amestecăm untul cu pudra de usturoi, sarea, piperul. Frecăm pâinea cu usturoi și ungem cu unt. O dăm la cuptor pentru 10 minute. Ornăm cu busuioc și punem lângă biluțe. Atât de simplu și extrem de delicios! Dacă vă place rețeta vă invit să vă abonați la canalul meu de Youtube! Poftă bună! Cu drag, Cezara  ...

0
0

Mămăligă Domnească/ Taci și-nghite/ Mămăligă în straturi cu branză și cascaval

Bună dragilor,   Mă bucur să ne vedem și în această săptămâna aceasta la Rețeta de Miercuri. Vă propun o rețetă care sunt convinsă că va fi îndrăgită de toată lumea: Mămăligă domnească, o combinație de arome și gusturi. Ce poate fi mai bun ca o mămăligă în straturi cu brânză, cașcaval și ouă? Aveți aici rețeta filmată, iar mai jos vă dau toate detaliile. Pentru 4 porții vom avea nevoie de: 250 de grame de Făină de porumb 1l de lapte 200 g de smântână 100 g de unt 250 g de brânză 100 g de cașcaval 4 ouă un praf de sare pătrunjel pentru ornat   În primul rând punem laptele la fiert, când fierbe laptele adăugăm smântâna, apoi mălaiul. Lăsăm la fiert pentru 20 de minute  timp în care amestecăm în mod continuu. După ce a fiert mămăligă punem jumătate din cantitate într-o tavă, de preferat rotundă, punem un strat de unt și brânza. Punem cealaltă jumătate de mămăligă, facem 4 adâncituri unde vor veni ouăle. Punem cașcavalul și dăm la cuptor pentru 20 de minute la 200 de grade. Scoatem tava adăugăm ouăle și lăsăm la cuptor încă 5-7 minute până se fac si ouăle. Asta e tot! Atât de simplu și atât de gustos! Dacă vă place rețeta vă invit să vă abonați la canalul meu de Youtube. Pofta bună!   Cu drag, Cezara ...

2
0