Biscuiti cu Unt de Arahide

Cea mai simplă și delicioasă rețetă de biscuiței. Biscuiței care merg perfect cu un pahar de lapte. Au doar 3 ingrediente și sunt gata imediat. Gustarea perfectă pentru dimineață sau pentru seara de film. Aveți aici rețeta filmată, iar mai jos vă dau toate detaliile: Aveți nevoie de: Un pahar de unt de arahide Un pahar de zahăr Un ou   Cantitatea de zahăr trebuie să fie egala cu cea de unt de arahide, dacă aveți doar o jumătate de pahar de unt de arahide, puteți pune doar jumătate de cană de zahăr, iar oul îl folosim pentru a lega compoziția.   Tot ce trebuie să facem este să punem toate ingredientele într-un bol, să amestecăm bine și apoi să formăm niște biluțe pe care le aplatizăm cu fundul unui pahar. Puteți orna cu nuci sau alune sau îi puteți lăsa simplii. Sunt buni oricum Îi lăsăm la cuptor pentru 10-12 minute la 180 de grade și gata! Pregătiți paharul de lapte și savurați! Vă invit să vă abonați la canalul meu de Youtube! Poftă bună! Cu drag, Cezara     ...

0
1

Tortilla cu Ou și Cașcaval (Idee de mic dejun/ Rapid și delicios)

Avem treaba? Ne grăbim? Chiar și așa, nu e bine să sărim peste Micul Dejun! Azi vă propun o rețetă extrem de simplă, super rapidă și super delicioasă! Gata în 5 minute! Cel mai bun mic dejun: Tortilla cu ou și cașcaval! 3 ingrediente pentru un Mic Dejun minunat! Aveți aici rețeta filmată, iar mai jos vă dau toate detaliile. Pentru o porție avem nevoie de: două Tortilla un ou cașcaval ras (50 de g) Punem în tigaie o tortilla, punem cașcavalul peste. Adăugăm cea de-a doua tortilla. Facem o gaură în mijloc. Spargem oul și îl punem în gaura pe care am facut-o. Așteptăm să se facă oul. Întoarcem pe partea cealaltă și gata! Vă recomand să serviți cu salată. Dacă vă place rețeta vă invit să vă abonați la canalul meu de Youtube. Poftă bună! Cu drag, Cezara ...

0
4

Sandviș cu Broccoli ( cu multă Mozzarella)

Cel mai bun sandviș din lume! Garantez! Dacă ai impresia că nu-ți place Broccoli, după ce o să încerci rețeta aceasta o să-l adori! Îți creează dependență! I love it! Aveți aici rețeta filmată, iar mai jos vă dau toate detaliile.   Vom avea nevoie de: Câteva buchețele de Broccoli O lingură de ulei de măsline un praf de sare un praf de piper roșu pudră de usturoi 30 de grame de parmezan o lingură de unt pâine 100 g de mozzarella Depinde câte sandvișuri vreți să faceți. ( Cantitățile le punem după ochi, dar din cele menționate anterior vom obține aprox. 2 sandvișuri)   Punem buchețelele de Broccoli la fiert După ce s-a fiert, îl tocăm. Punem în tigaie o lingură de ulei de măsline, punem broccoliul în tigaie. Condimentăm cu sare, piper roșu și pudră de usturoi după gust. Apoi punem parmezanul ras peste Broccoli și amestecăm. Dăm Broccoliul într-o parte a tigăii, în jumătatea goală punem untul și peste două felii de pâine. Adăugăm peste mozzarella, o parte din Broccoli, mai multă mozzarella și cealaltă felie de pâine deasupra. Întoarcem sandvișul pe partea cealaltă, lăsăm până se topește Mozzarella și gata! Serviți cu salată! Dacă vă place rețeta vă invit să vă abonați la canalul meu de Youtube! Poftă bună! Cu drag, Cezara  ...

0
2

Clătite Aperitiv cu Camembert la Cuptor (Crepe Sărate)

Ce mult mă bucur să ne revedem la Rețeta de Miercuri! Săptămâna aceasta facem o rețetă care să și mulțumească pe toți mofturoșii, pofticioșii și mâncăcioșii. Cine nu iubește clătitele? Sărate sau dulci, eu le ador oricum! Noi vom face Crepe sărate umplute cu de toate, pentru toți, iar în mijloc vom avea o brânzică camembert în care să înmuiem toate minunățiile. Aveți aci rețeta filmată, iar mai jos vă dau toate detaliile.   Pentru 15 clătite vom avea nevoie de: 2 ouă 500 ml de lapte 400 g de făină 250 ml de apă minerală un praf de sare   Pentru umplutură vom folosi: sos de roșii cașcaval mozzarella ciuperci porumb spanac șuncă mușchi piept de pui Tot ce vă place! Vom avea nevoie și de o brânzică Camembert. Amestecăm toate ingredientele pentru clătite într-un bol. Apoi cu un polonic luăm compoziție și punem în tigaie. După ce am terminat de făcut clătitele băgăm brânzica camembert la cuptor în tava în care vom pune și clătitele. O plasăm pe mijloc și o lăsăm la cuptor până umplem clătitele. Punem în clătite tot ce ne dorim. Scoatem tava cu brânza de la cuptor. Aranjăm clătitele în jurul brânzicii și punem mozzarella rasă între și pe clătite. Mai lăsăm la cuptor pentru 10-15 minute până se topește cașcavalul. Dacă vă place rețeta vă invit să vă abonați la canalul meu de Youtube! Poftă bună! Cu drag, Cezara ...

0
1

Cookies umpluți cu tot felul de bunătăți ( Cea mai bună rețetă de Cookies)

Dulce! Dulce Dulce! Așa va fi această săptămână! Am pregătit pentru voi această rețetă minunată de Cookies! După ce o vei încerca nu o să mai cumperi niciodată cookies de la magazin! Sunt extrem de delicioși! Îi poți mânca simpli sau îi poți umple cu tot felul de bunătăți! Ai aici rețeta filmată, iar mai jos toate detaliile!       Vom avea nevoie de: o cană de zahăr brun o cană de zahăr alb un pachet de unt (200 g) două ouă două pahare și jumătate de făină un praf de copt 300 g chocolate chips o ciocolată De asta avem nevoie pentru cookies clasici. Pentru partea crazy a rețetei mai avem nevoie de: Nutella Peanut Butter Caramele M&m's Marshmallows Alte bunătăți pe care vrei să le pui în biscuiței   Topim untul și îl lăsăm să se răcească. Într-un bol amestecăm zahărul brun, cu cel alb, untul, ouăle, praful de copt și făina. Adăugăm Chipsurile de ciocolată și ciocolata tăiată bucățele. Compoziția este gata! Luăm cu o lingură o parte de compoziție îi dăm o formă de biluță pe care o aplatizăm, îi punem în interior Nutella/Caramele/Peanut Butter, apoi formăm iar biluța pe care o înțepăm cu marshmallows sau M&m's. Bineînțeles puteți să îi lăsați și clasici. După ce v-ați jucat cu aceste bunătăți și arome îi băgăm la cuptorul preîncălzit pentru 12 minute la 200 de grade. Eu vă sfătuiesc să îi consumați calzi, dar sunt delicioși si reci! Dar dacă nu doriți să îi faceți pe toți o dată puteți pune compoziția la frigider pentru o săptămână sau la congelator pentru o...

0
1