Quiche cu Somon și Broccoli (Rețete de Crăciun) Cel mai delicios Quiche cu Somon/ Masă Festivă

Bună dragilor, Continuăm ediția de Crăciun! Pe masa de sărbători nu trebuie să lipsească peștele. Vă propun această rețetă super delicioasă de quiche, tartă sărată ce poate fi servită atât rece cât și caldă. Vă garantez că somonul afumat în combinație cu cel proaspăt, plus ceapa caramelizat și broccoliul o să vă dea pe spate. Să nu mai menționez parmezanul sau brânza sărată. Vă las să descoperiți rețeta și abia aștept să îmi spuneți dacă v-a plăcut! Aveți aici rețeta filmată, iar mai jos vă dau toate detaliile. Vom avea nevoie de: Pentru aluatul de tartă: 250 g de făină 125 g de unt rece un ou rece 4 g de sare 2-3 lingurițe de apă rece (de la frigider) sau puteți cumpăra aluat de tartă sărată (cum doriți)   Pentru umplutură vom avea nevoie de: 200 g Broccoli (poate fi înlocuit cu sparanghel sau spanac) 200 g somon proaspăt (crud) 100 g somon afumat 100 g brânză telemea (sau feta) 50 g parmezan o ceapă roșie 2 linguri de ulei   Pentru sos: 180 ml de lapte 180 ml de smântână de gătit o lingură de făină (10 g de făină) 3 ouă sare piper după gust decorăm cu rozmarin proaspăt     Mai întâi facem aluatul. Trebuie să amestecăm făina cu untul. Sfărâmăm cu degetele untul în făină, adăugăm și sarea și oul. În funcție de cum se leagă aluatul adăugăm 2-3 lingurițe de apă rece ca gheața. După ce am obținut aluatul îl punem la rece pentru minim 30 de minute. Apoi îl scoatem și facem baza quiche-ului. Punem într-o tavă și îl dăm la cuptorul...

0
0

Galette cu ou și ciuperci (cel mai bun Mic dejun)

Bună dragilor, Vin la voi cu o idee de Mic dejun sau brunch ideală! Galette cu ciuperci și ou! Este absolut Delicios! Va garantez că vă veți îndrăgosti de ea! Aveți aici rețeta filmată, iar mai jos vă dau toate detaliile. Aveți nevoie de: Pentru aluat: 200 g de făină 80 g de unt rece 6-8 linguri apă/lapte 1 linguriță de sare 1/4 lingură de praf de copt 1-2 linguri mix semințe Umplutură: 250 g ciuperci 2 ouă mozarella/cașcaval parmezan   Pentru uns: 1 ou și 1-2 linguri de lapte   Mod de preparare: Amestecăm făina, praful de copt, sarea și semințele. Adăugăm untul rece și amestecăm până obținem un aluat nisipos. Adăugăm laptele/apa și încorporăm până obținem aluatul. Îl întindem și formăm un cerc. Punem ciupercile în mijloc, adăugăm cașcavalul/mozarella. Ungem marginile cu ou. Presăm semințe. Lăsăm la cuptor pentru 30-40 de minute la 180 de grade. Cu 10 minute înainte să fie gata adăugăm ouăle. ( în funcție de cât de moi sau tari le doriți) La final radem parmezan în funcție de gust și savurăm! Poftă bună! Dacă vă place rețeta vă invit să vă abonați la canalul meu de Youtube! Ne vedem miercurea viitoare!   Cu drag, Cezara ...

0
1