De Crăciun, drumul spre acasă este presărat cu surprize

Săptămâna aceasta nu plecăm nicăieri.

Totuşi, nu pot să vorbesc despre un loc concret în care ne vom afla, ştiu cum se numeşte, dar nu ştiu unde este pentru fiecare: acasă. De Crăciun, toate drumurile duc acasă.

În sfârşit vine cea mai frumoasă sărbătoare din an, o sărbătoare de care se bucură aproape toată planeta. Crăciunul este acea perioadă din an în care ne întoarcem acasă, petrecem timp cu cei dragi, cu prietenii, dăruim bucurie, încercăm tot felul de reţete noi, sau le facem pe cele clasice, ascultăm sau cântăm colinde, primi colindători şi tot aşa.

 

Pentru mine acasă este departe faţă de locul în care locuiesc eu, departe din punctul meu de vedere. Dar, partea bună atunci când acasă e departe este că drumul până acasă este presărat cu surprize. În ultimii ani în drum spre casă ne-am oprit la munte să ne bucurăm de multă zăpadă şi de peisaje minunate. Primul popas a fost la Buşteni.  Ne-am dorit să mergem să schiem, atât anul trecut cât și anul acesta când am ajuns pe pârtie aceasta era închisă, pentru că sezonul nu era încă deschis. Am aflat ulterior că pârtia de la Azuga funcţionează, dacă am fi vrut neapărat să schiem. Nu am fost prea tristă că nu am putut schia pentru că iarna e lungă, avem suficient timp să facem asta. În plus, peisajul care ne înconjura era atât de frumos, încât ne-am bucurat de ceea ce aveam. Am urcat pârtia pe jos, eram doar noi pe pârtie. A fost minunat să ne bucurăm de acele peisaje în linişte. Ne-am bulgărit cu zăpadă, ne-am rostogolit în zăpadă, ne-am jucat cu zăpadă.

Un alt loc de poveste care este cuprins de magie iarna este castelul Peleş. Am făcut o vizită până la Sinaia, am vizitat castelul, am făcut niște mini-omuleţi de zăpadă. După ce am înghețat afară, am ales să mergem într-un loc să ne încălzim puțin. Am mers la restaurantul meu preferat din  Sinaia: Kuib se numeşte, îl recomand oricui cu căldură. Mâncarea este foarte bună și peisajul este de vis.

Următorul popas în drumul nostru spre casă a fost Brașovul. Un oraş minunat care te introduce perfect în atmosfera de sărbătoare. În Braşov ne-am plimbat prin Piaţa Sfatului, pe la Târgul de Crăciun, dar ceea ce mie mi-a plăcut cel mai mult şi nu mai făcusem niciodată a fost să urcăm pe Tâmpa. Am admirat Braşovul de la înălţime, însă peisajul de acolo era rupt dintr-o poveste cu muuultă zăpadă.

După acest popas prelungit am mers mai departe spre casă. Am ales să mergem pe la cheile bicazului, dar cum drumul până acolo e lung şi ziua este scurtă atunci când am ajuns acolo era deja întuneric şi nu am reuşit să mai admirăm îmrejurimile.

În sfârşit acasă de Crăciun. Iubire, bucurie şi linişte.

Pentru familia mea împodobitul bradului reprezintă un ritual extrem de important. Ne place să facem asta împreună şi să ne bucurăm de aceste momente. Ascultăm colinde şi încercăm să aranjăm cât mai frumos acel pomuleţ care tronează în mijlocul casei şi este admirat şi pozat în toată perioada ce urmează. Este un proces obositor uneori, pentru că avem atât de multe globuri şi podoabe care trebuie să ajungă în brad.

După ce am terminat de împodobit suntem cu un pas mai  aproape de Crăciun.

Urmează un concert de colinde în familie, filme cu și despre Crăciun, fotografii și feluri de mâncare gustoase.

Săptămâna aceasta cel mai minunat loc în care poți fi este acasă. Pentru că acolo mâncarea are cel mai bun gust, iubirea este din plin și singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să te bucuri de toate acestea.

No Comments

Post a Comment