Paste cu sos alb și Creveți

Bună dragilor!

Săptămâna aceasta la rețeta de miercuri vă propun să facem împreună Paste cu Creveți și sos alb.

 

Știți deja cât de mult iubesc pastele, până acum ceva timp îmi era frică să gătesc paste cu sos alb, trăiam cu impresia că e ceva foarte complicat, până am descoperit această rețetă extrem de ușoară și de delicioasă!

Paste gata în 10 minute?!

Da, e posibil.

Aveți aici rețeta filmată și explicată, iar mai jos scrisă.

 

Vom avea nevoie de:

  • 250 de grame de Tagliatelle
  • 300 ml de Smântână de gătit cu 32 % grăsime
  • 100 ml de vin alb demisec
  • Sare
  • piper
  • ulei
  • 250 de grame Creveți
  • 4 căței de usturoi
  • Parmezan.

În primul rând punem apa la fiert, adăugăm puțină sare în apă. După ce începe să fiarbă apa putem pune pastele și le lăsăm la fiert în funcție de timpul de fierbere indicat pe cutie.

Punem uleiul la încins în tigaie, zdrobim usturoiul, îl punem în tigaie la călit, iar apoi adăugăm creveții.

Amestecăm în tigaie ca să ne asigurăm că aceștia se gătesc uniform. Punem 100 de ml de vin alb în tigaie și lăsăm creveții încă 5 minute la fiert. Adăugăm sare, piper. Punem 300 de ml de smântână de gătit și 50 de grame parmezan pudră. Amestecăm și lăsăm sosul să mai dea un clocot. Apoi punem pastele în tigaie și amestecăm ca să incorporăm sosul.

Și pastele noastre sunt gata! Atât de simplu!

Poftă bună!

 

No Comments

Post a Comment