Ferestre.

Fiecare ferestră are o poveste. Ea îți dă voie să vezi dincolo de ea, dar doar atât cât vrea ea. Gratiile sau obloanele ei nu îți permit să vezi tot și, uneori, s-ar putea să omiți cele mai importante detalii, așa că nu e bine să judeci doar ce a vrut ea să-ți arate. În plus, ferestra are sentimente, ea se îndrăgostește : de un anotimp sau de peisajul care se vede prin ea. Acea ferestră este fericită, iubește și privește ceea ce iubește toată viața, dar există și ferestre care nu sunt la fel de norocoase. Ele sunt condamnate să vadă toată viața ceva ce nu le bucură, ceva ce nu iubesc. Mai există și ferestre care se îndrăgostesc de o persoană care a trecut și a privit prin ele. Acea persoană a plecat, iar ferestra nu o va mai vedea niciodată. Dacă stătea mai mult i-ar fi arătat ceea ce alții nu văd niciodată, dar atunci nu a avut timp pentru ea. Ferestra nu poate alerga după acel cineva sau nu poate striga:"nu pleeecaaaa" ...

0
3

#GanduriCalatoare

Azi am avut o revelație. Când m-am trezit de dimineață și m-am uitat pe fereastră am fost stupefiată și extrem de fericită să observ că văd Turnul Eiffel de la mine din cameră. Ieri dimineață m-am uitat pe aceeași ferestră, dar nu l-am văzut, azi însă mi-am mutat capul puțin mai la stânga, fiind deja obișnuită cu ceea ce am vazut ieri, l-am observat. Concluzia: Uneori ești atât de uimit de ce vezi în fața ochilor încât nu mai vezi nimic în jur, dar a doua zi dimineață aceeași perspectivă nu te mai satisface în aceeași măsură și îți muți capul mai la stânga și realizezi că te îndrăgostești de acel "altceva". Mereu ce e nou ne atrage sau ce "cunoaștem" avem impresia că nu mai poate fi descoperit, cu toate că i-am acordat o singură privire. Sau , morala pozitivistă a poveștii: Dacă te uiți după colț, găsești ce cauți!   ...

0
5

Prima postare

Cineva a spus odata că cel mai greu e sa fii tu însuţi, cred că şi mai greu este să vorbeşti  despre tine. Eu, Cezara, fostă studentă la actorie, proaspăt absolventă şi oficial actriţă. Un om care iubeşte ,râde, speră şi îşi doreşte. Am descoperit „Lumea Teatrului”  când aveam 14 ani şi am intrat în „Atelierul de Teatru” , trupa de teatru a liceului. Pe atunci teatrul mi se părea „o chestie mişto”. Acolo m-am îndrăgostit iremediabil de teatru, am învăţat să iubesc, să dăruiesc, să primesc , să mulţumesc, să zâmbesc  şi am realizat că fără această lume „Nu pot să respir”. Am descoperit un omuleţ minunat care stă mereu în umbră şi îţi aranjează ţie lumina ca să „străluceşti”, Lenuş Teodora Moraru. Mulţumesc ,Lenuş. În această lume era bucurie, fericire, muncă, frustrare, oboseală şi împlinire. Când m-am „Desteptat” venise vremea să plec. Am hotărât să îmi construiesc această lume mai departe şi am intrat la U.N.A.T.C. Oa...

2
6