La Pas prin Viena

Săptămâna aceasta ajungem în Viena, capitala Austriei. Ce loc minunat! Pentru Viena sigur trebuie să-ți pregătești picioarele să mergi mult pentru că sunt atât de multe de văzut, atât în interior, muzee, galerii, expoziții, biserici, dar și la exterior, astfel că daca vrei să admiri cât mai mult din arhitectura acestui oraș imperial, cea mai bună variantă este să o iei la pas pe străduțe. Așa cum am mai menționat și în alte articole, mie îmi place să explorez de fiecare dată când vizitez, astfel că prefer să merg pe jos sau cu o trotinetă/ bicicletă de la o locație la alta. Viena este un loc cu o importanță politică și culturală extrem de mare. Centul vechi al Vienei, cât și Palatul Schonbrunn au fost trecute de UNESCO pe lista monumentelor patrimoniului mondial. Acest oraș grandios mustește de cultură și de artă, un loc care are un aer liniștit în ciuda miilor de turiști și a aglomerației. Un loc în care lucrurile sunt într-o ordine bine stabilită și în care bunul simț primează. Ceea ce am observat prima dată când am ajuns în Viena a fost liniștea. Acest loc pare că are o liniște a sa, chiar dacă e aglomerat, fiecare om are o intimitate de a vorbi astfel încât să nu-i deranjeze pe ceilalți, până și mașinile fac mai puțin zgomot acolo. Am fost surprinsă că îmi puteam auzi gândurile. După ce am aterizat, din aerport ne-am cumpărat City Cardurile despre care am citit atât de mult înainte. Am optat pentru cele valabile 72...

0
3