Brioșe cu Afine și Banane

Bună dragilor, Mă bucur enorm să ne revedem la o nouă rețetă pe canalul de YouTube. Săptămâna aceasta vin la voi cu cea mai bună rețetă de brioșe. Sunt atât de pufoase, dulci și se topesc în gură, sunt convinsă că și voi o să le adorați. Azi facem împreună brioșe cu afine și banane (menționez că puteți înlocui afinele cu ciocolată dacă doriți). Vă las aici rețeta filmată iar mai jos aveți toate detaliile:   Pentru 12 brioșe aveți nevoie de: 2 banane coapte 1/2 cană de afine sau chipsuri de ciocolată 80 g unt ( puteți pune și ulei) 2 ouă 70 g zahăr un strop de esență de vanilie 150 g de făină un praf de sare un pliculeț de praf de copt   Punem untul la topit. Îl lăsăm să se răcească și apoi îl amestecăm la mixer cu zahărul. Ulterior încorporăm ouăle și adăugăm esența de vanilie, praful de sare și bananele pisate. Omogenizăm bine și adăugăm făina și praful de copt. Adăugăm și afinele pe care le pudrăm cu făină pentru a nu se scufunda și amestecăm ușor cu paleta. Punem compoziția în forme, umplem cam 2/3 din formă pentru că ele vor crește. Preîncălzim cuptorul și le lăsăm pentru 20 de minute la 200 de grade. La final le puteți pudra cu zahăr, să le înmuiați în miere și să le decorați cu nucă măcinată sau pur și simplu să le savurați simple! Sunt absolut delicioase!. Poftă bună! Abia aștept să îmi spuneți dacă v-a plăcut! Dacă vă place rețeta vă invit să vă abonați la canalul meu de Youtube! Nu uitați...

0
2

Banana Bread

Săptămâna aceasta vă propun o rețetă de Banana Bread! Aceasta rețetă care a fost viralizată pe perioada pandemiei nu putea lipsi de pe canalul meu de Youtube! Se face super ușor, este extrem de delicioasă și e perfectă pentru atunci când aveți banane coapte în casă. Aveți aici rețeta filmată, iar mai jos aveți toate detaliile.   Aveți nevoie de: 3 banane coapte 150 g de unt o cană de zahăr 2 ouă 2 căni de făină o jumătate de cană de nuci măcinate un praf de scorțișoară un praf de copt un praf de sare   Pisăm bananele. Într-un alt bol amestecăm cu mixerul untul, zahărul, ouăle, scorțișoara, praful de copt și praful de sare. Adăugăm făina și nucile măcinate, iar apoi incorporăm și bananele pisate.   Punem totul în formă și dăm la cuptor pentru 30-40 de minute la 220 de grade. Dacă trece testul scobitorii, e gata de servit, dacă nu îl mai lăsăm pentru 10-15 minute. Dacă vă place această rețetă vă invit să vă abonați la canalul de Youtube! Poftă bună!  ...

0
0

Milkshake, Sanatos si Delicios, Fara Zahar

Ați văzut de multe ori poze pe instagramul meu cu o băutură pe care eu o beau aproape în fiecare dimineață, după ce am terminat workout-ul. MILKSHAKE. Pur și simplu îl ador. Este extrem de delicios, are gust de înghețată, cine nu iubește înghețata? Și, cel mai important, nu conține zahăr Și este gata în exact 60 de secunde! Există așa ceva? Da! Aici aveți rețeta filmată și explicată, iar mai jos e scrisă.       Aveți nevoie de: Blender Lapte (normal sau de plante, depinde pe care îl preferați) Banane coapte (în zilele călduroase de vară poți folosi și banane congelate) Cacao/ Fructe Congelate/ Căpșuni Nuci Opțional: Miere Pentru un pahar de Milkshake cu Cacao ai nevoie de : Un Pahar de lapte De o banană Doua Lingurițe de cacao Dacă preferați să fie mai dulce puteți adăuga miere sau sirop de arțar. Punem toate ingredientele în Blender. Îl lăsăm să se mixeze timp de 30 de secunde. Apoi îl turnăm într-un pahar, apoi adăugăm nucile, îl ornăm cu căpșuni și e gata de savurat! Pentru un alt fel de Milkshake înlocuim lingurițele de cacao cu Fructe de pădure/ Căpșuni/ Zmeură. Simplu și delicios! Este perfect pentru zilele aglomerate în care te grăbești sau după un antrenament intens. Este hrănitor și sățios.   Sper să vă placă! ...

0
1